Handbalul este un sport dinamic și accesibil, jucat atât la nivel școlar, cât și la nivel profesionist. Fie că ești director de școală, primar, dezvoltator imobiliar sau agent privat, construirea unui teren de handbal este o investiție inteligentă, însă necesita o planificare riguroasă. Află toate informațiile necesare ca punct de plecare pentru a lua deciziile corecte.
Dimensiunile standard ale unui teren de handbal
Un teren de handbal omologat trebuie să respecte regulile Federației Internaționale de Handbal (IHF) și ale Federației Române de Handbal (FRH). Acestea includ:
- Dimensiunea terenului: 40 metri lungime x 20 metri lățime
- Zona de siguranta: minim 1 metru liber în jurul terenului
- Zona de poarta (careul): semicerc cu raza de 6 metri în fața fiecărei porți
- Linia de 7 metri: distanța de unde se execută aruncările de penalizare
- Linia de 9 metri: linia de aruncare liberă, marcată sub formă de linie întreruptă
- Dimensiunea porții: 3 metri lățime x 2 metri înălțime, adâncime de 1 – 1,2 metri
- Zona de schimb: 15 metri lungime, situată pe marginea terenului în dreptul băncilor de rezerve
Pentru terenurile din școli sau baze sportive care nu vor găzdui competiții oficiale, dimensiunile pot fi adaptate spațiului disponibil, însă este recomandat să se respecte proporțiile standard.
Alegerea suprafeței de joc – gazon artificial sau pardoseala sportivă?
Care este suprafața de joc potrivită pentru proiectul tău. Suprafața influențează siguranța jucătorilor, costurile de întreținere și cât de bine și mult va ține terenul.
Pentru terenuri exterioare:
- Gazon artificial premium – este foarte bun pe termen lung, rezistent la intemperii, cu întreținere redusă. Recomandăm utilizarea unui gazon artificial omologat.
- Tartan (cauciuc turnat) – oferă un grad mai mare de amortizare, reducând riscul accidentărilor. Este ideal pentru terenuri multisport.
- Acril sau poliuretan – e mai accesibil ca preț, are o suprafața netedă și rezistentă, dar necesită întreținere periodică.
Pentru terenuri interioare:
- Pardoseala din PVC sportiv – este recomandată pentru sălile de sport din școli sau baze sportive pentru că oferă aderență și amortizare.
- Parchet sportiv – este bun pentru săli polivalente și competiții oficiale, dar cu un cost de întreținere mai ridicat.
Alegerea trebuie făcută în funcție de buget, frecvența utilizării și tipul de utilizatori ai terenului.
Iluminare si infrastructura auxiliara
Pentru terenurile exterioare, iluminarea este un factor-cheie dacă dorești să maximizezi utilizarea terenului.
- Antrenamente si recreere: 500-750 lux
- Competiții oficiale: minimum 1000 lux
Recomandare: LED-urile distribuie uniform lumina și asigură vizibilitate optimă. Au un consum redus de energie.
Pe lângă iluminat, este de luat în considerare și infrastructură adiacentă:
- Imprejmuire cu plasa de protecție, pentru a evita ieșirea mingii în zonele adiacente.
- Bănci pentru jucători și spații pentru spectatori, dacă terenul va găzdui competiții sau evenimente sportive.
- Vestiare și grupuri sanitare, mai ales în cazul terenurilor destinate școlilor sau bazelor sportive.
Costuri si buget
Prețul unui teren de handbal depinde de tipul de suprafața, echipamentele alese și infrastructura auxiliară. Estimări aproximative pentru un teren exterior cu gazon artificial: 150.000+ EUR.
Folosește calculatorul de estimare cost și vezi dacă estimarea se potrivește cu bugetul tău. Îți recomandăm să alegi terenul multisport pentru a avea o estimare cât mai fidelă.
Dacă proiectul este destinat unei școli sau unei comunități sportive, există opțiuni de finanțare prin fonduri europene sau guvernamentale. Noi, la Global Sport avem și ofertă pentru instituții publice prin care ne ocupăm noi de tot, inclusiv documentația pentru achiziții publice.
Reglementări și autorizații
Pentru a evita întârzieri sau probleme legale, trebuie să obții mai întâi:
- Autorizația de construcție – este necesară dacă terenul este construit de la zero.
- Aprobarea Federației Române de Handbal, dacă dorești un teren omologat.
- Certificarea suprafeței de joc, pentru a te asigura că respectă normele de siguranță și performanță.
Construind un teren de handbal ai parte de beneficii pe termen lung, fie că vorbim de școli, comunități, complexe rezidențiale sau baze sportive. Alege corect suprafața, infrastructura și echipamentele pentru a te bucura de succesul proiectului. Dacă ai nevoie de consultanță pentru proiectul tău, Global Sport îți stă la dispoziție cu expertiză și soluții personalizate!